Arde banderola la Steaua!

Arde banderola la Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua nu are căpitan pentru că jucătorii se feresc de această responsabilitate, iar situația pare cel puțin ciudată, în condițiile celui mai galonat club din țară, care mereu a avut jucători cu personalitate.

Istoria căpitanilor Stelei începe cu regretatul Alexandru Apolzan, liderul marii echipe CCA, din anii 50. De la Apolzan, banderola a trecut la Ion Voinescu, portarul nebun, care plonja aproape inconștient la picioarele atacanților. Apoi a venit rândul lui Gheorghe Constantin. „Profesorul”, un atacant rafinat. Plecarea lui Constantin a trimis banderola pe brațul lui Carol Creiniceanu și apoi pe al lui Lajos Sătmăreanu, doi dintre cei mai apreciați steliști din istorie, jucători disciplinați care puneau osul la bătaie.

Liță Dumitru s-a impus imediat

După ce a fost luat cu „japca” de la Rapid, lui Liță Dumitru i s-a încredințat și banderola, în semn de apreciere. Când a plecat la Timișoara, Liță i-a pasat banderola lui Anghel Iordănescu. Viitorul general a părăsit și el Steaua după doi ani, și de atunci a început era Tudorel Stoica, el neavând însă șansa de a ridica deasupra capului cel mai important trofeu din palmaresul Stelei, CCE, în 1986, fiind suspendat, și așa a apărut în istorie „Căpitanul de la Sevilla”, Ștefan Iovan. „Moțăței“ a devenit titularul banderolei, după ce Tudorel a plecat în Franța, în 1989.În primul campionat de după Revoluție, căpitanii Stelei au fost Iovan, până s-a transferat în Anglia, și Dan Petrescu. În 1991, „Bursucul“ a plecat și el, iar la Steaua a rămas din vechea gardă numai Ilie Dumitrescu, devenit automat căpitan.

Mirel Rădoi, cel mai tânăr căpitan

Peste trei ani, după CM 1994, Ilie a ales Tottenham, însă în Ghencea revenise Lăcătuș. „Fiara“ a preluat banderola și n-a mai lăsat-o până la finele lui 1999, când la echipă a venit antrenor Pițurcă. Piți a mizat inițial pe Belodedici, apoi pe Marius Baciu, iar în 2002 a pus banderola pe brațul lui Mirel Rădoi, în ciuda faptului că acesta abia împlinise 21 de ani. Rădoi a fost căpitanul Stelei șase ani, însă plecarea sa pare că a creat și un vid de putere. Toți se feresc de banderolă, lucru pe care cei din generațiile trecute nu îl înțeleg.

Piți: „Rădoi , stofă de căpitan”

Selecționerul Pițurcă spune că normal ar fi ca Lăcătuș să numească noul căpitan. „Dacă simți că unul are stofă, e bine să îi dai încredere. Așa am făcut eu cu Rădoi. Am văzut de la început că e un luptător și pe teren nu dădea niciun centimetru înapoi, deși era foarte tânăr”, a afirmat Piți, care a remarcat și el că Sorin Ghionea are o voce puternică la echipă. “E genul care se poate impune și prin atitudine, pentru că are inteligență și în joc”, a mai afirmat Pițurcă.

Își pasează unul altuia banderola

În amicale, Petre Marin și Sorin Ghionea au fost, prin rotație, căpitani, dar fiecare spune că celălalt ar trebui să poarte banderola. „Cred că cel mai îndreptățit pentru a fi căpitan este Petre Marin”, a spus Ghionea, în asentimentul lui Mirel Rădoi. „Când Mirel era accidentat, Ghionea era căpitan, așa că el trebuie să preia banderola”, susține însă Marin.

Ce spun foștii căpitani ai Stelei

"Pe vremea noastră era țelul suprem să devii căpitan. De obicei, căpitanul de echipă era și cel mai bun jucător și nimeni nu avea curaj să-l conteste." – Ion Voinescu

"Cum să spună Rădoi, care a plecat, cine să rămână în locul lui? Nu vechimea trebuie să fie criteriul, ci valoarea și autoritatea" – Gheorghe Constantin

"Rădoi a fost bun căpitan, dar în ultimul timp nu prea mai era bun coleg. Nu trebuie uitat că mulți jucători au plecat chiar din cauza lui Mirel" – Liță Dumitru


"Nu știu ce e în capul lor de se feresc să fie căpitani. Banderola este o mare onoare la orice echipă, cu atât mai mult la Steaua"
– Ștefan Iovan

"E regretabil ce se întâmplă acum. Cred că până la urmă căpitanul va fi ales de Becali, nu de jucători" – Tudorel Stoica

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Rusescu a numit omul din fotbal pe care
Rusescu a numit omul din fotbal pe care "nu vrea să-l mai vadă niciodată": "A vrut să mă lovească, nu…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce sunt vizate ambele federații
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce sunt vizate ambele federații
×